Istoric

Interpretarea jurisprudenței Germane și Austriece în a doua jumătate a secolul al XIX-lea a dat ocazia formării în departamentele universitare de științe juridice a unei gândiri complexe despre stat și societate în imperiul Austro-ungar. Facultatea de Drept a Universității din Cluj a fost unul din spațiile cheie de reflexie și cercetare juridică, fiind sursa, prin intermediul lui Bódog (Felix) Somló, a unora din cele mai influente teorii sociologice ale dreptului și a statului în cadrul imperiului. Acesta este angajat în 1899 ca asistent universitar atât la Universitatea din Cluj cât și la cea din Oradea unde preda diferite materii de drept. Alături de Gyula Pikler, care ocupase și el un post de profesor în științe juridice în 1896 la Universitatea din Budapesta, fondează în 1900 asociația profesională Societatea pentru Științe Sociale (Társadalomtudományi Társaság). Atât Bódog (Felix) Somló și Gyula Pikler sunt elevii lui influentului profesor Ágost Pulszky, cel mai important intelectual al secolului al XIX interesat de filosofia și sociologia dreptului, reprezentantul primei generații de studii juridice, reprezentant al gândirii naturaliste. Cei doi elevi își folosesc pozițiile de la Budapesta și Cluj pentru a construi o a doua generație de sociologie politică, bazată pe idei evoluționiste și pe un program de modernizare socială și a statului. Somló și Pikler fondează în 1901 revista de sociologie Secolul 20 (Huszadik Század), alături de Oszkár Jászi, un alt elev al lui Ágost Pulszky. Bódog Somló ajunge să fie un magnet pentru noile generații de studenți eminenți din științele sociale. Viitoare voci extrem de influente în secolul XX precum Georgy Luckacs și Karl Polanyi își dau lucrările de doctorat în 1906, respectiv în 1909 în Cluj cu Bódog Somló. Sociologul Oszkár Jászi, editorul revistei Secolul 20, devine profesor la rândul său, în 1911, la Cluj și predă cursuri de drept constituțional până la începutul Primului Război Mondial în 1914. Primii trei editori ai Secolului 20 au fost judecătorul clujean Gratz Gusztáv, Oskar Jaszi și Bódog Somló, revista fiind puternic legată de departamentul de Drept de la Universitatea din Cluj. Un alt profesor influent este Kenéz Béla, angajat în 1907 la Universitatea din Cluj unde predă statistica economica și sociala și devine un colaborator permanent al revistei Secolului 20. În 1911 Bódog Somló încetează să mai scrie în Secolul 20 și intră într-o nouă perioadă de cercetare ce ia o nouă turnură teoretică într-o direcție neo-kantiană care culminează în opusul său Juristische Grundlehre, publicat în 1917 în Germania. La sfârșitul Primului Război Mondial (1918) Bódog Somló se mută la Universitatea din Budapesta. Oszkár Jászi intră în politică ca președintele Partidului Radical și este unul din politicienii cheie care negociază transferul Transilvaniei din Imperiul Austro Ungar spre România.

Profesorul de sociologie Eugeniu Speranția a predat în Facultatea de Drept la Universitatea din Oradea. Începând cu 1934 în urma contopirii facultăților de drept din Oradea și Cluj, Eugeniu Sperantia devine titular al Catedrei de Sociologie și Etică. Prin această fuziune se întărește agenda de cercetare în sociologia culturii și,  în același timp, sunt puse în dialog cele două tradiții sociologice, cea de inspirație franceză, în linia lui Emil Durkheim, și cea de inspirație austroungară, în linia studiilor juridice.

În paralel cu această istorie instituțională legată de Universitatea din Cluj, apare o comunitate vibrantă de cercetători în științele sociale, vorbitoare de limbă maghiară. Acestă comunitate se divide în două aripi, în funcție de angajamentele politice. De o parte avem latura catolică, grupată în jurul revistelor „Hitel” (Credit) și „Erdélyi Fiatalok” (Tinerii Ardeleni), cu vocile puternice ale lui József Venczel și Dezső László. De cealaltă parte avem latura socialistă din jurul revistei „Korunk” (Epoca noastră) avându-l ca redactor șef pe Hillel Kohn. Toți acești intelectuali sunt atrași de programul de cercetare a sociologului din București Dimitrie Gusti, care insista pe necesitatea unui analize științifice în România pentru a construi un program de reformă socială. În urma tratatului de la Trianon și a politicilor statului român de a bloca învățământul superior în limba maghiară în Transilvania interbelică și de a nu mai recunoaște diplomele universitare budapestane, pentru tinerii vorbitori de maghiară programul gustist a devenit o modalitate de a documenta și da o voce populațiilor din regiune cărora li s-a luat posibilitatea structurală a unei mobilități ascendente în noul stat național. Toate aceste reviste încep să analizeze, folosind metoda monografică, starea vorbitorilor de limbă maghiară și a tinerilor din Transilvania.

În Cluj apar și în limba română două reviste de orientare politică de dreapta care grupează intelectuali interesați de cercetarea sociologică și, în special, de sociografii ale satelor și a mediilor muncitorești urbane. Este vorba de „Societatea de mâine” și „Gând românesc” organizate de către publicistul Ion Clopoțel. Cele două reviste publicau informații despre preocupărilor teoretice din domeniul sociologiei internaționale și românești, dar mai ales studii monografice și anchete sociale. Grupul de intelectuali din jurul acestor reviste aveau legături directe cu școala de la București al lui Dimitrie Gusti, dar și cu școala maghiară condusă de Oszkár Jászi. Aceste grupuri colaborau cu catedra de la Universitatea din Cluj, însă erau orientate cu precădere spre cercetarea de teren și cartografierea lumii sociale ardelene.

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial Catedra de Sociologie și Etică a se mută la Sibiu, alături de întreaga Universitate din Cluj. Traian Herseni se alătură Catedrei de sociologie în 1942, fiind numit profesor titular, pe linie ministerială. O parte din sociologii vorbitori de limbă maghiară care rămân în Cluj ajung să fie marginalizați sau să fie deportați în lagărele de exterminare naziste (precum Hillel Kohn și Gal Ernö). Cațiva sociologi, precum József Venczel au reușit să continue cercetările monografice de tip gustian în comune din Transilvania, cu studenții din Institutul de Studii Sociale, care a funcționat la Cluj în anii 1940-1944.  

Paralel, la Universitatea Babeș, o instituție academică de limbă română, continuatoare a Universității interbelice din Cluj, învățământul sociologic este reorganizat în Catedra de Materialism Dialectic în cadrul Facultății de Filosofie și Economie Politică. Vechii membrii ai catedrei, interbelice, sunt marginalizați. În 1949 Eugeniu Speranția este pensionat, iar în 1954 George Em. Marica este reangajat în cadrul Filialei Academiei Române din Cluj, inițial ca bibliotecar, ulterior ca cercetător. Sociologia ca disciplină este interzisă în mod oficial, însă Tudor Bugnariu, unul dintre elevii școlii interbelice de sociologie, după un scurt periplu ca  Decan al Facultății de Drept, unde predă „Bazele marxism-leninismului”, trece în 1951 cu totul la Facultatea de Filosofie și Economie Politică, când este avansat profesor. Însărcinat fiind să reorganizeze Catedra de Materialism Istoric, Tudor Bugnariu începe să colaboreze cu tinerii asistenți cu angajamente politice de stânga din cadrul Universității Bolyai de limbă maghiară, Nikolai Kallos și Ernö Gall. Adrian Roth este un alt colaborator al lui Tudor Bugnariu, însă el are o poziție dublă de asistent atât al Universității Bolyai, cât și Universității Babeș. De asemenea începe colaborarea cu tinerii asistenți Achim Mihu și Ion Aluaș. În 1956 Tudor Bugnariu este chemat la București, fiind numit Ministru Adjunct al Învățământului, în 1957 este numit prorector al Institutului de Științe Sociala ‘A.A. Jdanov’, iar din 1958 trece la Universitatea din București (unde este profesor până când pensionează în 1975).

Anul 1959 reprezintă un moment de cotitură important din punctul de vedere al disciplinei și al cercetării sociologice. În 1959, se unesc Universitatea Babeș de limba română cu Universitatea Bolyai de limbă maghiară, formând Universitatea Babeș-Bolyai. În contextul marginalizării vechilor membrii ai catedrei, și a colaborărilor inițiate de Tudor Bugnariu, sunt invitați să devină membrii ai Catedrei de Materialism istoric câțiva din membrii departamentului de Drept și economie politică. Andrei Roth, Nikolai Kallos, Ernö Gall, ajung să se mute în noul departamentul de Filosofie și economie politică, constituind informal acolo un nucleu de sociologie, transferând, în acest fel, tradiția monografiilor de fabrică mai departe, atât pentru cei care scriau în limba română, cât și pentru cei care scriau în limba maghiară în revista Korunk, reînființată în 1957. De asemenea sunt angajați ca asistenți și Achim Mihu și Ion Aluaș.

Hillel Kohn a scăpat de câteva ori de încarcerare prin intervențiile directe ale prietenilor săi Petru Groza și Miron Constantinescu, amândouă persoane cheie în structurile de conducere ale noului regim comunist. Convingerile leniniste ale lui Hillel Kohn legate de necesitatea autodeterminării democratice în chestiunea naționalităților, pe care le avea atât în perioada interbelică, cât și în cea postbelică, au fost incomode pentru Partidul Comunist. Poziția sa era incomodă mai ales în contextul unirii celor două universități, care nu a fost în nici un caz lipsită de probleme și discuții ideologice mai largi. Kohn va fi unul din fondatorii noii reviste Korunk alături de colegul său Ernő Gáll, între timp angajat la Universitate Babeș-Bolyai. Ulterior, Hillel Kohn alături de vechiul său coleg Albert Keszy-Harmath și împreună cu tinerii lor colaboratori Zoltan Rostas și József Gagyi, vor deveni actori cheie în formarea grupului de intelectuali critici din anii 1970 din Miercurea Ciuc. La solicitarea lui Miron Constantinescu, Hillel Kohn va scrie o monografie a zonei Cluj și Ciuc, iar Keszy-Harmath va scrie o monografie despre zona Mureș.  

József Venczel, între 1969 și 1971 (anul decesului) este invitat să predea la departamentul de Filosofie și economie politică a Universității Babeș-Bolyai de către Ion Aluaș, unde coordonează o cercetare monografică a comunei Gârbou, în paralelă cu cercetarea monografică a unei alte comunei din apropriere, Bucium. Cercetarea din Bucium este realizată în colaborare cu gustiști de la Universitatea București. George Em. Marica, cercetător al Academiei Române, devine în acest moment coordonator de doctorate cu specializare în sociologie și el însuși este implicat în coordonarea echipelor de cercetare din în cele două sate, iar Eugeniu Speranția devine un colaborator al lui Achim Mihu. Ion Aluaș compară cele două terenuri și propune o teză legată de specificitatea relației dintre oraș și zonele dependente rural din Transilvania prin integrarea fluxurilor migratorii într-o durată mai lungă, ducând mai departe tezele lui Marica despre specificitatea raportului satului ardelean în relație cu urbanul. Aceasta este prima cercetare în care se vor forma noile cadre ale următoarei generații de sociologi de la Cluj: Petru Iluț, Agnes Neményi, și Traian Rotariu. Prin colaborarea lui Jozsef Venczel și George Em. Marica noua generație, integrează într-un mod consistent aparatul matematic în cercetarea sociologică.

Acesta este un moment de deschidere importantă a socialismului românesc spre economia globală, dublată de un moment de reorientare culturală dinspre Moscova spre lumea occidentală. Ion Aluaș beneficiază de un stagiu de documentare în Franța în 1966 în urma căruia va realiza împreună Ion Drăgan, șeful Laboratorului de Sociologie al Universității București, o antologie voluminoasă a Sociologie franceze contemporane. În 1972 beneficiază de o bursă de documentare științifică la München, unde se concentrează asupra sociologiei lui Max Weber, tradiție teoretică care va deveni foarte importantă în decadele următoare în preocupările sociologice de la Cluj. Interesul pentru Max Weber este de durată, fiind un punct important și în tradiția interbelică a școlii prin Virgil Bărbat, dar devine o preocupare centrală prin Marica care își propune o sinteză dintre Durkheim și Weber, prin intermediul coordonatorului său de doctorat, Leopold von Wiese.  

Un suflu sociologic nou a venit și de la Achim Mihu, care a fost bursier Fulbright în SUA la Universitatea Cornell (în 1968), apoi Columbia University (în 1974) iar mai apoi a fost visiting professor la Minnesota University (în 1978). În aceste vizite de studiu succesive Achim Mihu s-a specializat în sociologia grupurilor mici, sociometrie și psihologie socială. Achim Mihu colaborează, de-a lungul anilor 1960 cu Eugeniu Speranția, reînnodând tradiția interbelică a studiilor de fenomenologie și psihosociologie deschisă de Speranția.

La începutul anilor 1970 Petru Iluț beneficiază de o bursă Universitatea din Chicago, iar Traian Rotariu de un stagiu la Universitatea V Paris unde devine, de altfel, doctor în sociologie în 1977. Anii 1980 prin cei doi cercetători aduc o orientare puternică metodologică și teoretică înspre individualismul metodologic și o preferință mai puternică pentru explicații ce țin de școlile deciziei raționale, atât americane, cât franceze, cuplate cu o reinterpretare a acțiunii sociale weberiene într-un mod compatibil cu aceste școli. În 1975 învățământul sociologic se desființează prin hotărârea conducerii partidului comunist,  și nu mai are un statut independent de învățământul de filosofie și istorie. Laboratoarele de sociologie din Cluj, alături de celelalte laboratoare din țară sunt dizolvate în 1977, iar cercetătorii sunt asimilați în sistemul de predare universitar. Chiar dacă sociologia, începând cu 1977, nu mai este recunoscută ca o disciplină distinctă la nivel studiilor universitare, la Cluj învățământul sociologic continuă de-a lungul anilor 1980 prin intermediul profesorilor care au lucrat în cadrul Laboratorului de sociologie, practicile de teren pe care le realizau, precum și prin studiile doctorale care au putut fi realizate în această disciplină.