Dan Octavian Rusu este lector universitar la Facultatea de Sociologie și Asistență, Departamentul de Asistență Socială al Facultății de Sociologie și Asistență Socială și director executiv la Fundația UBB Alma Mater Napocensis. În anul 1995 obține licența în psihologie, prima promoție post-decembristă (cu studii de doctorat încheiate în 2009, în Sociologie, având titlul: ”Socializarea politică la copii și adolescenți”). Cu o experiență de peste 25 de ani în activitatea practică clinică/organizațională și didactică, colaborează cu clinici/firme de prestigiu iar la universitate predă cursuri la nivel de licență, masterat și este membru în comisiile de îndrumare ale doctoranzilor. Este în plan profesional, membru activ în Colegiul Psihologilor din România și Asociația Psihologilor din România și este în bordul editorial al unor reviste de specialitate internaționale. A participat în 12 proiecte internaționale atât ca membru cât și coordonator, a publicat peste 40 de articole și studii, a obținut o diplomă de excelență și trei de merit ca recunoaștere a efortului depus în slujba comunității științifice, a fost prezent în activități de mediatizare și popularizare a imaginii UBB pentru elevii din preuniversitar, a fost invitat la posturi de radio locale, dar și la emisiuni de marcă din cadrul TVR Cluj, a organizat evenimente sociale și caritabile pentru comunitatea locală cu o vizibilitate ridicată (peste 10K) în social media.
- psihologia socială
- psihologia politică
- political profiler
- psihologia muncii și organizațională,
- psihologia comportamentelor de risc
- expertiza psihologică clinică judiciară
- marketing social.
- Psihologie socială (nivel licenţă)
- Psihologie politică (nivel licență)
- Copiii, infracționalitatea și justiția (nivel master)
- Asistarea copiilor expuși conflictelor familiale (nivel master)
Membru al unei echipe de cercetare:
- Roth Maria, Children s Rights Academic Network CREAN, altele nationale, SOCIOLOGIE , Iovu Mihai/membru echipa, Haragus Paul Teodor/membru echipa, Rusu Dan Octavian/membru echipa, David-Kacso Agnes/membru echipa , School of Education/University College Dublin/ partener , Dep Education and Psychology/Freie Universitat Berlin / partener , Center for European Cooperation/Internationale Akademie GMBH/ partener , Sociology Department/Complutense Univ. Madrid/ partener
- Roth Maria, BECAN, altele nationale, ASISTENTA SOCIALA , Bodrogi(cas.Laszlo) Eva/membru echipa , Stoleru Maria/membru echipa , Tonk(Szabo) Gabriella/membru echipa , Kiss Zita/membru echipa
- Roth Maria, Balcan Epidemiological Study on Child Abuse and Neglect, altele nationale, PEDIATRIE , Tonk(Szabo) Gabriella/membru echipa, Bodrogi(cas.Laszlo) Eva/membru echipa, Damean Brindusa-Diana/membru echipa, Mezei Elemer/membru echipa, Popescu Livia/membru echipa, Iovu Mihai/membru echipa, Pusok Istvan/membru echipa, Rusu Dan Octavian/membru echipa, Laszlo Eva/membru echipa, Antal Imola/membru echipa, Baciu Ana-Cristina/membru echipa, Degi Laszlo-Csaba/membru echipa, Haragus Paul Teodor/membru echipa, David-Kacso Agnes/membru echipa , Sciences; South-West University “N.Rilski”/Bulgaria/ partener , Children and Families/Institute of Child Health Department of Mental Health and Social Welfare / partener , Dep. o f Social Work; Faculty of Law/Croatia/ partener , Children’s Human Rights Centre of Albania/Albania/ partener .
- Muller-Fabian Andrea, RAISING A CHILD THROUGH PRISON BARS, altele nationale, SOCIOLOGIE , Roth Maria/membru echipa, Rusu Dan Octavian/membru echipa, Laszlo Eva/membru echipa, Antal Imola/membru echipa, AGHIA SOPHIA CHILDREN/S HOSPITAL; THIVON & LIVADIAS GR-11527 ATHENS; GREECE/ICH-MHSW-INstitute of Child Health; Department of Mental Health and Social Welfare; Centre for Study and Prevention of Child Abuse and Neglect / partener, Bulgaria/South-West University “Neofit Rilski”; SWU;/partener, Greece/European Anti-Violence Network; EAVN/partener .
- Roth Maria, Child Rights Education Development- Moldova and Serbia (CREDMOS), altele nationale, ASISTENTA SOCIALA, Ionescu Andrada-Dorothea/membru echipa, Benga Oana/membru echipa, Iovu Mihai/membru echipa, Rusu Dan Octavian/membru echipa, Barbovschi Monica/membru echipa, Bodrogi(cas.Laszlo) Eva/membru echipa, Ciobris(cas.Porumb) Ecaterina-Maria/membru echipa, Foamete-Ducu Viorela/membru echipa, Stanciulescu Elisabeta/membru echipa, Pantea Maria Carmen/membru echipa, Antal Imola/membru echipa, Comsa Mircea-Ioan/membru echipa, Muller-Fabian Andrea/membru echipa, Stiintele educatiei/Freie Universitat; Berlin / partener , Dezvoltare Internationala/Universitatea din Amsterdam/ partener , Departamentul de sociologie/Institute of Education at the University of London/ partener , Studii culturale/Stockholms Universitet/ partener, Sociologie/Universidad Complutense Madrid/ partener , Psihologie/Univerzitet Union Belgrade/ partener, Asistenta sociala/University Novi Sad/ partener, Asistenta sociala /Universitatea Moldova din Chisinau/ partener, Sociologie si Asistenţă sociala/Universitatea Al I. C. Iasi/ partener
- Roth Maria, Evaluarea activitatii programului Caritas in Romania- servicii de ingrijire a persoanelor dependente la domiciliu, altele nationale, SOCIOLOGIE , Faludi Cristina/membru echipa, Rebeleanu Adina/membru echipa, Rusu Dan Octavian/membru echipa , Diaconescu Maria/membru echipa, Haragus Paul Teodor/membru echipa
- CAST-Cercetarea comportamentelor şi atitudinilor de sănătate la tineri în legătură cu consumul şi dependenţa de droguri, Lista post-persoana Roth Maria/membru echipa, Hărăguş Paul Teodor/membru echipa, Rusu Dan Octavian/membru echipa, Baban Adriana-Smaranda/membru echipa