Facultate
Caută
Close this search box.
Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Timpul pocalelor

ianuarie 16, 2019 @ 5:00 pm - 6:00 pm

Masteratul de Cercetare Sociologică Avansată vă invită la prelegerea susţinută de Cătălina Tesăr – Muzeul Naţional al Ţăranului Român

 

Timpul pocalelor. Temporaritate  şi permanenţă în tocmelile romilor cortorari din Transilvania

 

Cătălina Tesăr (Muzeul Național al Țăranului Român) va susține în cadrul Masteratului de Cercetare Sociologică Avansată o prelegere antropologică privind romii cortorari din Transilvania. Aceștia își tocmesc copiii încă de mici. Tocmelile sunt tranzitorii, ele sunt ‘legate’ si ‘dezlegate’ de mai multe ori până când noul cuplu ajunge să trăiască împreună. Cuplul devine ‘familie’ doar prin procreație, iar singurul lucru care sudează ‘familia’, este nașterea unui băiat. Tocmelile și ‘familia’ stau așadar sub semnul efemerului: sunt supuse intereselor economice, emoțiilor și biologiei. Ele gravitează însă în jurul unor obiecte de preț, pocalele, care vin de la strămoși, se moștenesc din tată în fiu, și care asigură continuitatea în timp, a ‘familiei’. La tocmeală, pocalul mirelui este lăsat zălog familiei miresei, până când cuplul are un băiat. Din perspectiva temporalității, tocmelile și ‘familiile’ cortorarilor sunt supuse unei tensiuni constante între ceea ce este trecător și ceea ce este permanent.

Detalii

Dată:
ianuarie 16, 2019
Oră:
5:00 pm - 6:00 pm
Categorie Eveniment:

Organizator

Masteratul de Cercetare Sociologică Avansată

Loc de desfășurare

Clădirea Plugarilor
str. Dostoievski (Plugarilor), nr. 34-36, sala 7
Cluj-Napoca, Romania
Vezi site-ul web Loc de desfășurare

Accessibility Toolbar

Facultatea de Sociologie și Asistență Socială