Facultate
Caută
Close this search box.

Istoric

1899

În tradiția austro-ungară, din punct de vedere instituțional, învățământul universitar și cercetarea sociologică se desfășura în facultățile de Drept. Figuri centrale ale sociologiei austriece și maghiare au predat la Universitatea din Cluj încă din 1899 diferite tipuri de cursuri de științe sociale în cadrul disciplinelor legale. De acest mediu universitar Clujean este legată formarea asociațiile profesionale a sociologilor, vorbitori în limba maghiară numită Societatea pentru Științe Sociale (Társadalomtudományi Társaság) și apariția revistei de sociologie Secolul 20 (Huszadik Század).

1921

Învățământul sociologic este reluat în Cluj în 1921 o dată cu redeschiderea în limba română a Universității din Cluj. Generația interbelică se formează cu precădere în universitățile germane și franceze, orientându-și interesul mai ales către domeniul sociologiei culturii, care, în această tradiție, se afla în dialog cu cercetările de sociografie ale satelor, dar și ale mediilor muncitorești. Apar numeroase publicații, atât în limba română, cât și în limba maghiară, în revistele culturale din Cluj.

După 1948

După 1948 generația interbelică este treptat marginalizată și exclusă, însă cercetarea sociologică nu dispare, ci apar o nouă generație postbelică de sociologi marxiști, care se grupează în jurul catedrelor de economie politică, în Universitatea Bolyai, de limbă maghiară și Universitatea Babeș, de limbă română. În 1959 cele două departamente fuzionează întărind tradiția studiilor legate de procesele de muncă, monografii urbane și sociologie rurală.

1967

În urma recunoașterii sociologiei ca disciplină, în 1967 se deschide în Universitatea Babeș- Bolyai un Laborator de sociologie în care cercetarea și învățământul este reorganizat în jurul unor figuri care se specializează în această disciplină. Ca parte a deschiderii economice a României, cercetătorii și cadrele acestui laborator participă la stagii în universitățile occidentale, care le permite să participe la fluxul global de idei.

După 1990
  • După 1990 se reînființează Catedra de Sociologie în cadrul Facultății de Filosofie și Istorie, însă de data aceasta prin înființarea unei noi linii de studiu cu o programă completă de pregătire sociologică, nu doar o specializare. În 1990 se formează un colegiu și ulterior în 1991 o line de specializare în asistență socială în cadrul catedrei de sociologie. În 1994 linia de specializare devine o catedră autonomă. Cele două catedre, vor forma în 2001 o facultate distinctă de Sociologie și de Asistență socială. De asemenea, se formează două linii distincte de studii: de limbă română și de limbă maghiară.
După 2008
  • facultatea trece prin câteva reorganizări importante și angajează noi cadre de cercetare și predare, reorientând agendele de cercetare. Din 2011 Departamentul de Sociologie oferă o specializare de Resurse umane, alături de cea de sociologie și antropologie. Linia maghiară devine un departament separat, alături de sociologie și asistență socială. Specializarea de Resurse umane devine posibilă și în limba maghiară.

Accessibility Toolbar

Facultatea de Sociologie și Asistență Socială