Veronica Mateescu predă cursurile de Psihologie socială, Dezvoltare organizațională și managementul schimbării, Managementul carierei și Strategii decizionale în grupuri și organizații. A obținut titlul de doctor în management, cu o teză de doctorat în domeniul managementului intercultural, în anul 2008, în cadrul Universității Paris-Est. A absolvit un program masteral în Muncă și Resurse Umane în cadrul Universității Babeș-Bolyai și un program masteral Intelligence de l’Europe „Culture politique, géostratégie, identités”, în cadrul Universității Marne-la-Vallée. Are studii la nivel de licență în domeniul Studiilor Europene și al Psihologiei. Este psihoterapeut autonom practicant, cu specializare în psihoterapie pozitivă, este certificată ca Basic Trainer în psihoterapie pozitivă de către World Association for Positive and Transcultural Psychotherapy, având, de asemenea, formare în hipnoterapie ericksoniană. Interesele sale de cercetare includ psihologie socială, cultură organizațională, managementul diversității culturale, managementul resurselor umane. A participat ca cercetător, formator și/sau expert în proiecte în domeniul educației multiculturale, culturii organizaționale, inovării, managementului și al dezvoltării de competențe personale. A publicat o carte de autor pe tema culturii organizaționale.
- management intercultural
- cultură organizațională
- psihologie socială
- Psihologie socială
- Managementul carierei – opţional
- Dezvoltare organizațională și managementul schimbării – opţional
- Strategii decizionale în grupuri şi organizaţii
Membru al unei echipe de cercetare:
- Stimularea procesului de inovare în IMM-urile româneşti, 2008-2012, director de proiect: Mircea Maniu Teodor, proiect CNMP
- “Training pentru Sistemul Corporatist de Management al Inovației în vederea Competitivității” (InnoMe), proiect co-finanțat în cadrul programului Erasmus +, 2015-2017, director proiect: Sergiu Mișcoiu, http://innome.granturi.ubbcluj.ro/, (InnoMe), proiect co-finanțat în cadrul programului Erasmus +, Facultatea de Studii Europene, UBB Cluj-Napoca, februarie 2016 – 2017
- “Calitate, excelenţă, mobilitate transnaţională în cercetarea doctorală”, Centrul pentru Managementul Cercetării Științifice, UBB,2015