Avem bucuria să vă anunțăm relansarea programului de mobilități pentru tineri cercetători – EUTOPIA_HEALTH Cross-University Mobility Programme for Young Researchers. Acest program are scopul de a facilita schimburile academice între universitățile membre ale consorțiului EUTOPIA_HEALTH și de a oferi tinerilor cercetători oportunități valoroase de colaborare cu specialiști de renume din rețea.
Cine poate aplica?
Doctoranzii și cercetătorii aflați la început de carieră (în primii 8 ani de la obținerea doctoratului), care activează în domenii legate de sănătate.
Ce acoperă bursa de mobilitate?
Finanțarea acoperă costurile de subzistență, în valoare de 2.500 € pe lună (inclusiv cazare și cheltuieli de trai), precum și cheltuielile de transport, până la 500 € per mobilitate.
Cât durează mobilitatea?
Între 1 și 5 luni, perioada fiind flexibilă, astfel încât fiecare cercetător să poată alege ce i se potrivește cel mai bine.
Unde se poate desfășura mobilitatea?
Mobilitatea poate fi realizată în oricare dintre universitățile partenere ale consorțiului EUTOPIA_HEALTH:
· Vrije Universiteit Brussel (VUB) – Belgia
· Ca’ Foscari University of Venice (Unive) – Italia
· CY Cergy Paris University (CY) – Franța
· University of Gothenburg (GU) – Suedia
· Pompeu Fabra University Barcelona (UPF) – Spania
· University of Warwick (UW) – Regatul Unit
· University of Ljubljana (UL) – Slovenia
· NOVA University Lisbon (NOVA) – Portugalia
În cazul în care există deja un colaborator în domenii legate de sănătate într-una dintre aceste universități, aplicarea se poate face direct pentru a lucra împreună. Dacă nu există un contact stabilit, se poate consulta EUTOPIA_HEALTH Research Map, unde pot fi identificați cercetători din domenii relevante, cu care se pot dezvolta noi colaborări.
Mai multe detalii privind criteriile de eligibilitate, responsabilitățile participanților și procesul de aplicare sunt disponibile pe pagina proiectului EUTOPIA_HEALTH.