La începutul anului universitar toți studenții trebuie să-și introducă un cont bancar în platforma AcademicInfo.
- studentul trebuie să fie titularul contului bancar; nu sunt acceptate conturi comune sau ale altor persoane, de exemplu: mama, tata, frate, prieten etc.
- contul bancar trebuie să fie deschis la o bancă de pe teritoriul României
- contul bancar trebuie să fie deschis pentru moneda lei (RON)
- contul bancar trebuie să fie cont curent, activ și valid
- contul bancar introdus trebuie să conțină 24 de caractere, să înceapă cu literele RO și să conțină literele specifice băncii, de exemplu: BTRL, BRDE, RNCB etc.
- contul bancar trebuie introdus până cel târziu la data de 31 Octombrie
- doar pentru situații excepționale se acceptă modificarea contului/introducerea unui cont nou după data de 31 octombrie. Aceste modificări/conturi nou introduse trebuie anunțate la Serviciul Social pe adresa social@ubbcluj.ro înainte de efectuarea modificării/introducerii
- studentul poate să aibă un singur cont bancar activ la UBB, indiferent de tipul bursei (perfomanță, socială, proiecte, doctorat etc.), sursa de finanțare a bursei și numărul de burse.
Responsabilitatea introducerii corecte a contului bancar în platforma AcademicInfo îi revine studentului.