Marți, 19 mai 2026, în cadrul seriei Social Works! – Research & Innovation Talks, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială a avut-o alături pe Carmen Ciornei (Direcția de Asistență Socială și Medicală Cluj-Napoca), într-o întâlnire dedicată volumului Asistența persoanelor vârstnice în România postdecembristă și transformărilor politicilor și serviciilor sociale adresate persoanelor vârstnice după 1989.
Discuția a adus în prim-plan una dintre marile tensiuni ale prezentului: de ce pare că „avem tot”, și totuși, din perspectiva serviciilor sociale, continuăm să avem atât de puțin. Deși solicitările pentru servicii sociale cresc constant, oferta rămâne insuficientă, fragmentată și profund inegal distribuită. S-a discutat despre paradoxurile sistemului de îngrijire din România: existența unor centre rezidențiale în zone rurale unde nevoia este redusă, în timp ce alte comunități rămân fără servicii esențiale, dar și despre faptul că, uneori, „rezolvând probleme, atragem alte probleme”.
Întâlnirea a explorat critic și modul în care îmbătrânirea rămâne marcată de inegalități structurale – „îmbătrânim cum am trăit” – dar și de forme subtile de ageism și invizibilizare socială. Un exemplu aparent banal, precum scanarea meniului prin cod QR, a devenit punct de plecare pentru o reflecție despre excluderea tehnologică și despre felul în care societatea contemporană produce vulnerabilitate fără să o numească întotdeauna ca atare. S-a discutat și despre „cheia de smerenie” atribuită social multor persoane vârstnice, care ajung să nu își mai revendice nevoile sau drepturile.
Au fost abordate teme precum îngrijirea informală și lipsa unor politici coerente care să o recunoască și susțină, deficitul major de personal din serviciile sociale comunitare, dar și dificultatea de a construi politici publice solide în lipsa datelor și a cercetărilor ample. Discuția a subliniat și importanța relației dintre asistentul social și persoana vârstnică, inclusiv reticența firească pe care o poate avea o persoană de 70 de ani față de un profesionist foarte tânăr, precum și nevoia de a recupera poveștile și biografiile vârstei târzii înainte ca ele să dispară.
Discuțiile au fost extrem de efervescente și au deschis numeroase piste de reflecție privind viitorul îngrijirii și al cercetării în domeniul îmbătrânirii. Una dintre concluziile importante ale întâlnirii a fost nevoia unei colaborări mai puternice între practicienii din asistența socială și FSAS, pentru a produce date relevante, cercetare aplicată și instrumente de evaluare care să poată susține intervenții sociale și politici publice mai adecvate. Întâlnirea a reafirmat astfel ideea că intervenția socială nu poate exista fără cercetare, iar cercetarea nu poate rămâne ruptă de realitățile concrete ale practicii.
