ÎN ATENȚIA STUDENȚILOR DIN ANUL III DE STUDIU CARE SE VOR ÎNSCRIE LA EXAMENUL DE LICENȚĂ ÎN SESIUNEA IULIE 2025
Conform noilor standarde ARACIS legate de susținerea și promovarea examenului de licență, este prevăzut ca studenții să se poată prezenta și să poată susțină cea de-a doua probă (Prezentarea și susținerea lucrării de licență) doar cu condiția promovării primei probe, cea scrisă (Evaluarea cunoștințelor fundamentale și de specialitate). Totodată, devine pentru studenți obligatoriu și necesar să obțină la cea de-a doua probă minim nota 6, pentru ca proba să fie considerată promovată. Pentru ca examenul de licență să fie promovat, media minimă a celor două probe rămâne în continuare nota 6.