Facultate
Caută
Close this search box.

Anunț reducere abonamentele de călătorie pe baza documentelor de decont – sem 1, 2024

Studenții UBB beneficiază de reducere la abonamentele de călătorie pe baza documentelor de decont

1 octombrie 2024

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) își susține în continuare studenții pentru a beneficia de reducerile prevăzute de lege pentru abonamentele de călătorie cu mijloacele de transport în comun, însă, începând din 15 octombrie 2024, acest lucru se va face pe baza documentelor de transport prezentate de studenți.

Studentul înmatriculat în cadrul Universității Babeș-Bolyai va achiziționa un titlu de călătorie la tariful aprobat pentru studenți iar decontarea în procent de 90% sau integral, după caz, se va face de către Universitatea Babeș-Bolyai în baza documentelor de transport și plată prezentate de aceștia”, prevede procedura de acordare a reducerilor.

Conform noilor prevederi, după achiziționarea abonamentelor pentru transportul în comun, studenții vor prezenta Universității documentele pentru decont, urmând ca banii să le fie restituiți într-un termen cât mai scurt posibil.

„În condițiile majorării tarifelor la transportul în comun și a menținerii la 10% a nivelului de sprijin oferit de autoritățile locale,noi ne susținem în continuare studenții care au nevoie de aceste reduceri, suportând din bugetul propriu, la fel ca până acum, cheltuielile aferente transportului în comum. Astfel, reducerea va fi acordată direct studentului, pe baza documentelor de decont, ceea ce va duce, firesc, la o responsabilizare a tuturor părților implicate, nicidecum la descurajarea studenților. UBB va suporta în continuare cheltuielile aferente transportul studenților în perioada în care ei beneficiază în mod real de acest serviciu și de care ei se folosesc de ea. Este vorba, spre exemplu, despre utilizarea mult redusă de abonamente în perioada vacanțelor, despre utilizarea doar a anumitor linii de transport etc”, afirmă reprezentanții UBB.

Potrivit Legii 199 / 2003, studenții înmatriculați la învățământ cu frecvență din universitățile acreditate beneficiază de reducerea cu 90% a tarifelor pentru transportul în comun, respectiv 100% pentru studenții cu unul sau ambii părinți decedați, studenții proveniți din centre de plasament sau care au fost în plasament la familia extinsă, substitutivă sau la asistent maternal. Reducerea se acordă pe toată durata unui an calendaristic, până la finalizarea studiilor, studenților cu vârsta sub 30 de ani.

Distribuie

Accessibility Toolbar

Facultatea de Sociologie și Asistență Socială