Facultate
Caută
Close this search box.

Macro practica asistenţei sociale cu organizaţiile, instituţiile şi comunităţile. Educație de teren supervizată

Informații utile

Număr de credite: 10

Cod: AMR 1041

Predare: seminar 5h

Limba de predare: Română

Tip: curs principal, semestrul 4, masterat, Managementul Serviciilor Sociale

Laborator/Lucrări practice

1.Introducere privind locul și rolul disciplinei studiate în planul de învățământ al programului masteral; conexiunea și recapitularea cunoștințele și abilităților relevante deja formate la alte discipline predate în cadrul masteratului. Prezentarea  obiectivelor, tematicii, bibliografiei, rezultatelor așteptate și criteriile de evaluare a rezultatelor învățării pentru Macro practica asistenţei sociale cu organizaţiile, instituţiile şi comunităţile. Educație de teren supervizată. Discutarea Convenției-cadru (contractului) privind efectuarea stagiului de practică în cadrul programului de studii universitare de masterat în specializarea Managementul serviciilor sociale.

2. Evaluarea funcţionării organizaţionale sau comunitare

Studentul ar trebui să fie capabil să:

a. aplice abilităţile interpersonale şi tehnicile de evaluare pentru aprecierea condiţiilor

critice pentru funcţionarea organizaţională şi comunitară

b. evalueze impactul culturii asupra funcţionării organizaţionale şi comunitare;

d. evalueze categoriile de macro-funcţii şi impactul diferitelor stiluri administrative

e. utilizeze procesele analitice pentru identificarea cauzelor probabile ale condiţiilor

existente

f. conceptualizeze clar şi să comunice oportunitatea pentru schimbare

organizaţională şi comunitară (ex. problemă, condiţie, nevoie)

g. identifice şi să faciliteze implicarea actorilor cheie în definirea oportunităţii pentru

schimbare

h. utilizeze conceptele şi teoriile legate de înţelegerea funcţionării organizaţionale şi

comunitare, a comportamentului administrativ şi a procesului de schimbare.

 

3. Dezvoltarea şi utilizarea relaţiilor de ajutor cu organizaţiile şi comunităţile

Studentul ar trebui să fie capabil să:

a. demonstreze aptitudinea de a accepta şi răspunde adecvat în munca sa cu colegii,

administratorii, voluntarii şi alte persoane diferite de student

b. identifice cu acurateţe actorii-cheie din organizaţie şi /sau comunitate

c. înregistreze sprijinul şi cooperarea celorlalţi la dezvoltarea şi implementarea

procesului de schimbare şi să dea posibilitatea acestora să preia controlul acestui

proces

d. conducă interviuri şi întâlniri focalizate, care au un scop bine determinat, în acelaşi

timp rămânând receptiv la nevoile noi sau în schimbare ale individului şi/sau

grupului

e. asculte cu atenţie şi să conştientizeze conţinutul cognitiv şi afectiv al comunicării

individuale şi de grup

 

4. Strategii de intervenţie cu grupuri de muncă, organizaţii şi comunităţi

Studentul ar trebui să fie capabil să:

a. formuleze scopurile adecvate, obiectivele de proces şi de rezultat pentru schimbarea propusă

b. identifice sarcinile necesare pentru realizarea scopurilor propuse şi limitele de timp

proiectate pentru schimbare

c. identifice resursele (bani, timp, abilităţi, sancţiuni) şi să definească rolurile actorilor-cheie implicaţi în implementarea schimbării

d. faciliteze implicarea actorilor cheie în planificarea, implementarea şi evaluarea

procesului de schimbare

e. formuleze un plan de intervenţie fezabil şi sănătos din punct de vedere strategic

f. elaboreze un plan de monitorizare şi evaluare a efortului de schimbare

g. demonstreze cunoaşterea valorilor, principiilor şi teoriilor care ghidează selectarea

strategiilor eficace de intervenție


5. Activitate constructivă în cadrul organizaţiei

Studentul ar trebui să fie capabil să:

a. demonstreze cunoaşterea serviciilor, politicilor şi procedurilor organizaţiei; să

înţeleagă modul în care acestea afectează furnizarea serviciilor

b. funcţioneze în cadrul structurii instituției/organizației, dar să rămână obiectiv în ceea ce priveşte oportunităţile de schimbare din agenţie

c. coopereze şi lucreze eficient cu colegii şi cu profesioniştii, în ciuda punctelor de

vedere neconcordante şi perspectivelor diferite

d. demonstreze aptitudinea de a produce materiale profesionale de înaltă calitate, scrise într-o formă clară, concisă şi într-o formă uşor de citit;

e. să comunice clar în scris

f. utilizeze materialul scris de ceilalţi

g. îndeplinească standardele profesionale referitoare la absentare, întâlniri

h. organizeze şi să utilizeze timpul într-un mod productiv;

i. îşi stabilească priorităţile în cazul unor solicitări concurente sau contradictorii

j. demonstreze stabilitatea performanţei în condiţii de stres

k. urmeze sarcinile şi direcţiile de supervizare

l. reprezinte organizaţia şi serviciile sale într-un mod pozitiv în faţa clientului

m. se conformeze politicilor şi procedurilor agenţiei referitoare la siguranţa

personalului şi a clienţilor

n. respecte intimitatea clientului şi să se conformeze politicilor agenţiei şi eticii

profesionale referitoare la confidenţialitate

o. consemneze contactele cu clientul în timp util, în concordanţă cu procedurile

agenţiei.



6. Dezvoltarea şi utilizarea autoconştientizării

Studentul ar trebui să fie capabil să:

a. îşi evalueze punctele forte şi limitările ca profesionist, atât în activităţile directe cât

şi în serviciile la nivel macrosocial şi să utilizeze această conştientizare ca

motivaţie pentru învăţare

b. facă diferenţa între ceea ce crede cineva că ar trebui să realizeze şi ceea ce este

capabil să îndeplinească

c. separe nevoile, experienţele şi valorile proprii de acelea ale sistemului (sistemelor)

client şi ale organizaţiei

d. demonstreze autodirijare şi iniţiativă în tratarea problemelor organizaţionale şi

comunitare

e. conştientizeze impactului sentimentelor şi comportamentului său asupra relaţiilor

de asistenţă socială

f. utilizeze autoconştientizarea pentru promovarea dezvoltării profesionale

 

7. Utilizarea supervizării pentru dezvoltarea profesională

Studentul ar trebui să fie capabil să:

a. se pregătească pentru şedinţele de supervizare, inclusiv să pregătească o agendă

sau întrebări referitoare la aspectele învăţării practice

b. examineze practica în mod deschis şi critic

c. integreze sugestiile de supervizare

d. să-şi asume responsabilitatea învăţării prin identificarea ariilor în care are nevoie

de ajutor (asistenţă)

e. pregătească agende de lucru şi să se concentreze asupra aspectelor relevante ale

învăţării, inclusiv asupra acelora care pot interfera cu procesul de supervizare

f. operaţionalizeze şi folosească sugestiile de supervizare.


8. Identificarea cu profesia de asistent social

Studentul ar trebui să fie capabil să:

a. dezvolte şi să susţină relaţii profesionale prin activităţi cum ar fi implicarea în

asociaţii profesionale, participarea la workshop-uri şi conferinţe de specialitate

b. dezvolte rolul de asistent social în contextul muncii interdisciplinare cu clienţii

c. prezinte clar celorlalţi aspectele rolului de asistent social

d. fie receptiv la dilemele etice, la valori şi conflictele de rol;

e. tolereze (accepte) ambiguitatea.

 

9. Evaluarea practicii de teren cu organizațiile și comunitățile

Studentul ar trebui să fie capabil să:

a. specifice obiectivele planului de intervenţie asupra sistemelor organizaţionale

și/sau comunitare şi

b. să articuleze criterii clare pentru determinarea succesului intervenţiei în organizaţii

şi comunităţi

c. implice sistemul client în procesul de revizuire a strategiilor de intervenţie

d. îşi evalueze eficacitatea globală din timpul practicii

e. uitlizeze abilităţi de cercetare în evaluarea eficacităţii programelor organizaţionale

şi comunitare.

 

Bibliografie obligatorie pentru lucrările practice:

1.     Kirst-Ashman, Karen and Hull, Grafton H. Jr., (2018), Generalist Practice with Organizations and Communities, Seventh Ed., selectiv, Cengage Learning, Boston, MA, USA.

2.     Krogsrud Miley, K., O’Melia M., DuBois, B., (2006), Practica asistenței sociale - Abordarea participativă, selectiv, Ed. Polirom, Iași                                                                                                       

3.     Lee, Bill and Balkwill, Mike, (1996), Participatoryy Planning for Action, Toronto:CommonAct Press.

4.     Neamțu, Nicoleta, (2019), (coordonator), Organizația ca sistem client al asistenței sociale în macro practica managerială și administrativă. Studii de caz, pp.51-78, 81-101, 169-187, Cluj-Napoca, Ed.Accent

5.     Netting, F.E., McMurtry, S.L., Thomas, M.L., & Kettner, P.M. (2023). Social Work Macro Practice (7th ed). pp.1-10, 73-77, 83-88, 110-111, 140-156, 161-163, 165, 172, 194-197, 210-215, 245-249, 251-252, 281-284, 465-468, Boston: Pearson Publishing

 

Bibliografie facultativă pentru lucrările practice:

 

1.    Cava, Roberta (2012), Comunicarea cu oamenii dificili: cum să ne purtăm cu clienții răuvoitori, șefii autoritari și colegii nesuferiți, București: Curtea Veche Publishing

2.    Kotter, John și Cohen, Dan, (2008), Inima schimbării: povestiri adevărate despre felul în care oamenii își transformă organizațiile, București, Ed. Meteor Press

3 Newton, Richard, (2009), Managementul schimbării pas cu pas: tot ceea ce vă trebuie pentru a alcătui și realiza un plan, București: Editura ALL

vezi fisa disciplinei

Obiectivul general al disciplinei: Această disciplină de macro practică predă aplicarea abilităților de asistență socială cu organizațiile și instituțiile furnizoare de servicii sociale, precum și cu comunitățile în cadrul orelor de supervizare și tutorat ale practicii. Masteranzii vor aplica o abordare sistematică a colectării datelor, evaluării nevoilor, planificării schimbării, intervenției propriu-zise și evaluării eficacității intervenției cu organizațiile, instituțiile și comunitățile. O atenție specială va fi acordată diversității, practicilor

antidiscriminatorii și eticii aplicate în practica profesională de teren. Abilitățile sunt dezvoltate prin activități aplicative, studii de caz, exerciții, jocuri de rol și teme/sarcini scrise și prezentări orale.

 

Obiectivele specifice

Studenții/masteranzii vor:

- aplica cunoștințele despre comportamentul uman și mediul social, persoana-în-mediu și alte cadre teoretice multidisciplinare pentru a implica clienții și părțile interesate.

- utitilza empatia, reflecția și abilitățile interpersonale pentru a implica în mod eficace diverși clienți

- colectecta și organiza date și vor aplica gândirea critică pentru a interpreta informațiile de la clienți și alte părți interesate

- aplica cunoștințele despre comportamentul uman și mediul social, persoana-în-mediu și alte cadre teoretice multidisciplinare în analiza datelor de evaluare diagnostic culese de la clienți și alte părți interesate.

- dezvolta scopuri și obiective de intervenție convenite de comun acord, bazate pe evaluarea critică a punctelor forte, a nevoilor și provocărilor cu care se confruntă clienții și grupurile interesate.

- selecta strategii de intervenție adecvate pe baza evaluării diagnostic, a cunoștințelor de cercetare și a valorilor și preferințelor clienților și a altor părți intereate.

- alege în mod critic și vor implementa intervenții pentru a îndeplini  obiectivele practicii și a spori capacitățile clienților și furnizorilor de servicii sociale

- folosi colaborarea interprofesională, dacă este adecvată, ​​pentru a obține rezultate practice benefice

- negocia, media și pleda cu și în numele diverșilor clienți

- selecta și vor folosi metode adecvate pentru evaluarea rezultatelor intervenției

- aplica rezultatele evaluării pentru a îmbunătăți eficacitatea practicii la nivel: micro, mezo și macrosocial

Titular curs

Seminar

Program

Acest curs se studiază în următoarele programe:

Navigare rapidă

Discipline similare

Accessibility Toolbar

Facultatea de Sociologie și Asistență Socială