Masteratul este unul profesional şi interdisciplinar şi se adresează în principal, absolvenţilor de asistenţă socială, psihologie, sociologie și drept. Programul este astfel conceput încât să asigure o pregătire teoretico-metodologică aprofundată şi susţinută prin stagii de practică supervizată în cadrul a două module de specializare: Abordări şi intervenţii restaurativ-reabilitative şi Mediere.
Prin oferta educaţională se asigură formarea şi dezvoltarea competenţelor profesionale în acord cu standardele ocupaţionale din următoarele domenii: asistenţa socială a persoanelor adulte private de libertate, asistenţa socială a minorilor privaţi de libertate, asistenţa socială a familiilor persoanelor sancţionate penal, asistenţa socială a ex-deţinuţilor, probaţiune (supravegherea si asistarea psihosocială a persoanelor care au săvârşit infracţiuni şi au fost sancţionaţi penal cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în comunitate); asistenţa şi consilierea victimelor infracţiunilor, mediere (medierea în familie şi medierea victimă- infractor), consultanţă pentru design-ul şi implementarea programelor de cercetare şi intervenţie socială pentru reducerea riscului de recidivă, creşterea siguranţei sociale şi asistarea psiho-socială a infractorilor, victimelor, şi/sau familiilor acestora.