Mobilități de studiu pentru studenți
Ce trebuie să știu dacă doresc o mobilitate de studiu?
1. Pe parcursul șederii în străinătate vei beneficia de o bursă lunară care te va ajuta să acoperi o parte din cheltuielile tale de zi cu zi.
2. În cazul în care beneficiezi deja de o bursă de la universitatea noastră, aceasta se va cumula cu bursa ta ERASMUS.
3. Într-un ciclu universitar, perioada minimă a unei mobilități de studiu este de 3 luni.
4. Mobilitățile de studiu ERASMUS+ sunt disponibile pentru toate cele trei niveluri de studiu, licență, master, respectiv doctorat.
5. Selecția studenților se realizează de două ori într-un an universitar. De obicei, în luna octombrie are loc prima selecție (pentru toți stundeții exceptând studenții din anul 1, licență), iar în luna martie are loc cea de a doua selecție (doar pentru studenții la nivel licență, inclusiv anul 1).
6. Selecția presupune întocmirea unui dosar de înscriere și participarea la un interviu. Detalii despre acestea vei afla în anunțurile publicate pe site înainte de organizarea selecției.
7. Materiile pe care le vei urma la universitatea gazdă trebuie echivalate cu materiile din planul de studiu. De aceea este necesar să alegi cursuri asemănătoare cu cele de acasă.
8. În majoritatea universităților există asociații de studenți dedicate exclusiv celor care aleg o mobilitate ERASMUS+ și care organizează activități culturale, educaționale și de timp liber.
Mobilități de practică pentru studenți
1. Pe parcursul șederii în străinătate vei beneficia de o bursă lunară care te va ajuta să acoperi o parte din cheltuielile tale de zi cu zi.
2. În cazul în care beneficiezi deja de o bursă de la universitatea noastră, aceasta se va cumula cu bursa ta ERASMUS.
3. Într-un ciclu universitar, perioada minimă a unei mobilități de practică este de 2 luni.
4. Mobilitățile de practică ERASMUS+ sunt disponibile pentru toate cele trei niveluri de studiu, licență, master, respectiv doctorat.
5. Selecția studeților pentru mobilități de practică la nivel de facultate se realizează de obicei odată cu selecția de primăvară pentru mobilități de studiu. Selecția presupune întocmirea unui dosar de înscriere și particparea la un interviu. Detalii despre acestea vrei afla în anunțurile publicate pe site înainte de organizarea selecției.
6. Pe parcursul anului universitar pot exista și selecții organizate direct de către Centrul de Cooperări Internaționale (CCI) din Universitatea Babes-Bolyai. Din acest motiv este recomandată verificarea regulată a anunțurilor postate pe pagina web a facultății noastre dar și pe pagina web a CCI.
7. Pentru mobilitățile de practică nu există discipline care trebuie echivalate. De aceea se recomandă ca perioada desfășurării mobilității să fie diferită de perioada în care se desfășoară cursurile.
8. Mobilitățile de practică se pot desfășura în cadrul universităților partenere care oferă această posibilitatea la în cadrul unor organizații private (ONG-uri, firme etc.) cu care se pot încheia acorduri noi.